(o zi din viața unui cuțu)

Ora 08:00

Miauuu! Trebuie să prind mâța, trebuie să prind mâța, trebuie să prind mâța… ham, ham, hapciu! Jap! Tocmai am primit o carte. În cap! M-am trezit instantaneu. E vorba de Pagini Aurii, evident. Mă uit la pagina deschisă și la cerculețul roșu făcut cu marker-ul: maseur latino, profesionist, execut masaje de relaxare pentru doamne supraponderale. Ham! It’s pipi time! Mami stă crăcănată cu fața la TV și execută cu modestie șpagate – după modelul manechinului de trei ori mai slăbănog și mai femeie – în timp ce vorbește la mobil (LG Chocholate): Hai mă țuc, te rog io frumos, ce dacă mai am una, n-ai văzut-o pe aia ce mare se dă cu porșu ei, caien¹ în sus, caien în jos, de parcă eu n-am fost la caien ăsta când am făcut un reportaj cu festivalul ăla despre filme unde aveau un covor roșu mișto pe mijloc? Apropo de covor, mergând spre toaletă, las o dâră subtilă de lichid auriu ca nu cumva să mă rătăcesc la întoarcere.

Ora 12:10

Ding! Ding! Soneria! Candid, mă reped lătrând la ușă și fac hărmălaie, înfigându-mi simulacrul de unghii în lemnul de nuc masiv în speranța deșartă că mi se va curăța oja de pe ele. Fără succes. Mami mă alintă ca de obicei cu șlapul ăla Nike de ustură ca naiba. Spășit, mă dau la o parte nu înainte de a-i plasa dezinvolt trei purici pe halat. E Oana², a venit să-i pună păru’ pe moațe lu’ mami. Disperat, încerc să o șterg tiptil, dar brusc simt o durere acută în posterior. Buzuca m-a apucat strategic de coadă și mă ia în brațe. Dau disperat din picioare și încerc poanta cu ham, ham, hapciu. Degeaba. Sunt zdrobit de două megatone din cel mai pur silicon ce-mi clipocește molcom în urechi. Inspir adânc pregătindu-mă pentru o îndelungă agonie. Miroase a Farmec Cluj. Mânca-l-ar mama ce se mai bucură când mă vede! Mereu latră de fericire, ai văzut fato? Hai la mama să te țuc! Fascinat și îngrețoșat în același timp, cu urechile pleoștite, privesc ca de fiecare dată la cele două tomate hipertrofiate ce se aproprie. Oh, the humanity! Miroase a gumă de mestecat ieftină, Virginia Slims și un firav iz de mici cam nefăcuți.

Bine c-ai venit fato că nu mai pot de nervi, zice mami iritată. N-o să-ți vină să crezi ce mi s-a întâmplat. Iar m-am certat cu Prigo³. Nu se poate, de ce fato? Păi i-am zis să-mi ia și mie un porș dăla gip, da unu mai scump ca a lu’ aia, știi tu care, da’ n-a vrut fato, n-a vrut, și mi-a zis sa nu mai fumez din țigările alea maro de le-am adus eu pentru el din Amsterdam în pachetul de Tampax, că cică sunt expirate și-mi fac rău la cap, iar pe deasupra nici Fane⁴ nu-mi mai dă SMS-uri fato…

Ora 14:00

Cu părul încă pe moațe, mami înjură de zor în timp ce cu o mână învârte volanul și dă cu furie din bățul cu măciulie din podea făcând slalom pe sens, contra-sens, fără-sens, non-sens și viceversa, iar cu cealaltă vorbește la mobil. Oripilat de onomatopeele cu aromă de Zero TV, îmi trag cu patimă picioare (cele două din față) în cap încercând să scap de moațele cu care Buzuca, dintr-o spontană generozitate, m-a blagoslovit, în același timp înfigându-mi unghiile, date cu ojă Essie – damn you, Michelle Menard – în tapițeria din piele, încercând să limitez pe cât posibil impactul de metronom dintre portiera dreapta-față și burtica încătușată în centura de siguranță a lui mămica. Ajungem. Mami mă ia, spre groaza mea, sub braț, în timp ce traversează lejer parcarea de la Mall, iar eu mă gândesc serios să investesc într-o mască de gaze pentru rasa canină. Miroase a ceară, Gillete Sensor Excel și săpun Duru.

Ora 15:30

Mami înfulecă de zor BigMac-i privind satisfăcută cu coada ochiului (oare poate să și dea din ea?) la coșul de cumpărături plin ochi (iar ochii ăștia?) cu țoale, toate cu eticheta la vedere, în timp ce vorbește la mobil, iar eu ronțăi un cartof prăjit, îndesat până în vârful urechilor în geanta Gucci (ca să nu ne vadă nenea milițianu’), tânjind după un hidrant roșu nefolosit și o minge de cauciuc galbenă.

Da fato, chiar m-am împăcat cu Prigo! Serios! Îmi făcusem programare la judecătorie pentru miercuri, după ședința de la solar, dar mi-am anulat-o după ce Prigo mi-a zis că-i pare rău, rău, că m-a supărat și m-a rugat mult să nu-i arunc țigările alea din penultima săptămână de miere de la Amsterdam pe care le mai am în bolul de la toaletă, că vine diseară să le ia și-mi face și o surpriză. Nu știu ce surpriză fato, dar dacă e sub 100.000 de euro și n-are piele în interior io mă supăr și-mi fac altă programare, luni la prima oră după ce vin de la mare. Pe bune. Ah, stai că trebuie să închid, iar mă hărțuiește Fane cu SMS-uri și trebuie să-l refuz. Fato, nu știu ce să mă mai fac cu ăsta, săracu, e disperat, cred că n-are parte de nici o surpriză-surpriză acasă, zău așa…

Tacticos, dau aprobator din cap. Tapițeria de piele rules, nu se îmbibă mai deloc și se șterge imediat, deși e cam greu să-ți ți echilibrul cu unghiile boante și date cu ojă.

Ora 17:30

N-ai fost deloc cuminte azi, scumpicel, mă apostrofează mami în timp ce eu retrăiesc călătoria Sisifo-fantastică pe bancheta din dreapta, încercând în zadar să depistez o porțiune din scaun care să mai aibă mirosul original. Ți-am zis că nu e frumos să ieși din pungă cât timp mami face shopping. Ştiu că te-ai speriat când m-am așezat pe tine, dar suntem persoane publice, scumpicel, și nu ne permitem să ne expunem așa, pe gratis, fără camere de luat vederi și desfășurător. Ce-o să zică Prigo dacă află?

Spășit dau din coadă a la Iartă-mă și Din Dragoste⁵ luate împreună (sic) întrebându-mă retoric ce-ar zice Prigo dacă ar vedea ce zace tremurând din toate trei bateriile Duracell pe fundul (pardon) genții Gucci adusă din Monte-Carlo. Încerc din nou poanta cu ham, ham și hapciu, concentrându-mă la generarea unui cerculeț inefabil, pufos și alb deasupra capului (câinii fac des asta, nu știați?) De data asta îmi iese. Mami zâmbește șăgalnic și își pune cazmaua pe ceafa mea, scuturându-mă afectuos până încep să văd castronașe cu Chappi plutind prin habitaclu. Hai că nu sunt supărată pe tine scumpicel și așa ăia erau cam nesimțiți, auzi tu, să-mi zică pe numele meu de fată când vorbeam cu Prigo? Bine că nu m-a auzit, că-și mai deschidea săracu încă trei televiziuni, de ciudă și se duceau dracului banii mei pentru lipo-sucție d-aia.

Ora 19:45

Mami se uită la Discovery Channel în timp ce eu ronțăi la o parașută de mătase lângă canapea:

Chihuahua este un câine foarte mic, cu un cap în forma de măr și un botic scurt și ascuțit. Are ochii rotunzi, mari și foarte închiși la culoare. Urechile mari, element distinctiv al acestei rase, ar trebui, dacă exemplarul este de rasă pură, să fie mereu ridicate.

No problem here! Am niște urechi de Jumbo. Odată am auzit doi țânțari șușotind ghiftuiți pe burta lu’ mami. Scumpicel, lasă-mi te rog chiloțeii în pace, sunt de la Prigo și știi cum e el, se supără dacă-i vede pe jos fără să-i fi dat el… Ah, asta era, mă miram eu de unde parașută, doar stăm la doi… etajul doi adică.

Ora 22:00

Ding! Soneria! Cu regret îmi ratez șansa de a umple casa peste trei luni cu mai mulți ursuleți de pluș crem, și, curios – de ce doar un Ding, de obicei e Ding, Ding – amușin precaut și tăcut spre ușa de la intrare. Din păcate simțul olfactiv îmi este complet distrus. Mami miroase mai ceva ca o distilerie, stratul de ozon s-a subțiat considerabil deasupra blocului, iar eu miros ca o cocotă masculină. Nimic! Nasul îmi este complet inutil. Ușa se întredeschide ușor… Hei, stați așa, dacă are cheie înseamnă că e…la naiba…Ham! Haaaam!…Jap! Prea târziu. Pantoful din piele de caiman mort prin deces mă propagă cu Mach 3 spre living. Mă opresc amețit într-un fotoliu (de piele, evident, doar v-am zis ca pielea rules) în timp ce o voce mustăcioasă mă salută afabilă: Salut scumpicel. Ești rapid azi, da’ te-am făcut iar și din nou. Ha, Ha!

Resemnat mă urc pe canapeaua din piele și apăs cu lăbuța (pardon) pe telecomandă, în timp ce vocea mustăcioasă se îndreaptă spre dormitor cu un buchet de cocărăi la spate: Adi, unde ești floricica mea scumpă? Unde ești Alfa (te ve) și O(te ve)mega mea dragă? Sunt eu, Prigo al tău…

Discovey Channel mă ironizează impasibil:

Curajos și extrem de activ, mândru și întreprinzător, Chihuahua oferă dar și cere mereu afecțiune din partea stăpânului. Îndrăzneț și foarte vioi, se mișcă cu mare viteză de multe ori pentru a evita să fie călcat.

Cocărăi my ass! Să vezi ce ocărăi o să-i dea mami dacă n-au costat cel puțin 100.000 de euro și nu miros a căprioară.