Am 10.216 pula1. Ce pot face cu ele? Surprinzător, nu prea poți face mare lucru. Le poți băga undeva, evident, în funcție de necesitați și de cât de aglomerat este traficul. De exemplu, într-un depozit la bancă, sau într-un fond de investiții ori la bursă – fac prinsoare că vă gândeați la prostii aici – dar în perioada asta este posibil să primești înapoi exact lucrul de care te temi, ai ghicit, o pula!
Lucrul cel mai la îndemână este să cumperi exact 1 EURO.
Fantastic, nu? În plină criză financiară, când toată lumea nu vorbește decât de evoluția/involuția euro, când euro este în gura tuturor (pardon de expresie), am realizat de fapt că ceea ce este în respectiva gură este echivalentul a 10.216 pula și nimic mai mult. Pentru că 10.216 pula ocupă un spațiu relativ mare, bănuiesc că nu poate fi vorba de orice gură, ci de una profesionistă, cu o largă, hm, experiență, de unde și invazia de pseudo-specialiști care-și dau cu părerea despre 10.216 pula cât e ziua de lungă, pe toate canalele mass-media, pe holurile și prin locurile de fumat de la serviciu.
Desigur, dacă vă plac dolarii americani, avem și aici o rată de schimb interesantă: 8.084 pula fac exact cât un dolar american. Concluzia? Evident, euro e mai tare-n pula decât dolarul american (probabil datorită faptului că-n Europa circumcizia e relativ necunoscută).
Trecând la iubita noastră monedă națională, descoperim cu o plăcere perversă că prea-hulitul nostru LEU e nițel mai tare ca o… pula. Mai exact, 0.42 RON fac cât o pula. Pe asta chiar nu o știați, nu? Desigur, comparativ cu euro și dolarul american, e vorba de o pula mai mică, mai pricăjită și scofâlcită, dar ce valuta mea, e tot o pula și aia, nu? Oricum, e foarte plăcut să conștientizezi că ai tot timpul la tine, sub șliț, ceva mărunt, respectiv 0.42 RON (cu variațiile de rigoare în funcție de piață, evoluția petrolului și filmele deocheate vizionate).
Putină lume știe, dar sunt exact două locuri pe planetă unde pula este considerată puternică: unul este Africa, evident, unde pula este una dintre cele mai puternice valute de pe continent, iar al doilea este, mai puțin evident, dar o să vă lămuriți imediat, România, unde, la fel ca în Africa, pula este în gura și pe limba tuturor.
Dacă un individ modest din Botswana (sau Zimbabwe, dar neoficial) ar face o excursie de recreere, agro-turism sau curvo-turism prin draga noastră patrie, ar rămâne perplex încă de la ieșirea din avion. Respectiva valută este atât de uzitată la noi, încât bietul om ar crede că aici s-a inventat (ceea ce poate fi chiar adevărat) și că suntem o nație de afaceriști versați, o Elveţie a Europei de Est, un Wall-Street de 20 de milioane de locuitori. De la hamalul de la aeroport, șoferul de taxi, valetul de la hotel și până la tanti Geta din piața Matache, toată lumea vorbește de moneda națională a Botswanei de parcă ar discuta despre vreme. Suntem atât de experți în acestă valută încât conotația ei sexuală a dispărut de mult, valuta respectivă fiind folosită cu nonșalanță de către ambele sexe (expresia să-mi bag valuta din Botswana în mama dumneavoastră
, cândva un apanaj al bărbaților, este deja ceva uzual și în rândul femeilor).
Așa că, data viitoare când o să fiți deprimați de știrile apocaliptico-financiare din mass-media, faceți o scurtă și rapidă conversie în minte și gândi-ți-vă că euro nu reprezintă de fapt decât 10.216 pula. Atât și nimic mai mult.