(continuarea primei părți)

Getul nu se ferește să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obțină o nemurire a dubletului său corporal. Nemurirea îl preocupă nu atât ca un lucru de la sine înțeles, ci mai curând ca un ce de dobândit pe o cale oarecare, unde totdeauna magia intervine într-un fel. Se pare de altfel că preoții geți, ca și druizii la Celți, erau impresionanți meșteri ai magiei.

— Lucian Blaga

Ascunsă după un pilastru suflat cu bronz, acoperită de o glugă mare și neagră, o siluetă feminină micuță și gârbovită făcu câțiva pași în față apoi își întinse ambele brațe în sus. Încet, încet, adunarea făcu liniște, înghiontindu-se unii pe alții și hlizindu-se, mai mult din curiozitate decât de frică.

Mamaligikilor, sunteți mâncați de babuin! tună cu o voce baritonală silueta micuță spre stupefacția auditoriului. Șapte zile am făcut libațiuni mânca-mi-ați, și-am jertfit trei turme de miei la Kogaion¹ de mă doare mâna dreaptă de la atâta folosit Shu’Ri’u-ul, mânca-mi-ați, continuă silueta înveșmântată-n negru pe același ton apocaliptic. Și de fiecare dată ghiocu’ n-a greșit: o să vină peste voi broscaru Fuscu și o să vă buciulească Fuscu ăsta, rău de tot, mânca-mi-ați de sugarici. Și n-o să mai rămână nimica din spujna voastră, neam de târlă ce sunteți…

Ar mai fi continuat așa, dar o tuse neagră și răpciugoasă îi întrerupse cuvântarea, făcând-o să horcăie din toți rărunchii și să cadă-n genunchi de durere.

E băbăreasa Larveta, e băbăreasa Larveta, să moară mă-sa!, se auzea din sala cuprinsă de rumoare. Trăiește, să moară mă-sa!, se auzea din altă parte.

Larveta era cea mai faimoasă vrăjitoare din neamul Veganelor, cunoscută și sub numele de Vermina, Omidana, Băbăreasa Ghicitoreasa, Horacolina și o singură dată, când s-a matolit cu earbă de la capătu’ lumii și s-a făcut praștie, cineva a strigat-o Varvarică, dar Larveta i-a făcut a doua zi o vrajă cu o broască râioasă cusută cu ace de bronz la gură de-a băloșit omu toată viața numa’ fiere verde.

Liniște burtezarilor, șuieră Naș’Par’Liu ajutând-o pe băbăreasă să se ridice. N-a termenat muianţilor, mânca-mi-ați!

Larveta își drese glasul cu o căutătură urâtă, trase o hârcă galbenă plină de tutun nemestecat drept pe fața Chiflarului și continuă mai apoteotic:

Băi mucea-flaimucea, ascultați-mă și bucurați-vă. Când eram la a unșpea libațiune și la al treiș’pelea miel, de mă făcusem de sânge până și între dinți, atunci m-a lovit, mânca-mi-ați. M-a apucat bucuria curului de n-am mai văzut căcăstoarea în fața ochilor, mânca-mi-ați. Și-n timp ce dădeam eu răgete animalice din căcău, zeii mi-au vorbit bă lănţarilor. Și mi-au zis așa: «Larveto, mânca-ne-ai, nu mai bate berbunca degeaba și i-a aminte. Broscaru’ Fuscus vine Larveto, pe la Tapae², cu un catraliard de macaronari emoiști după el și vrea papa la cioacă de la voi. Dar tu stai lucidă Larveto și ascultă-ne că-ți va fi bine, ție și spujnei tale, mânca-ne-ai. Trei lucruri trebuie să faceți voi, muiandrilor și trebe’ să le faceți bine, nu parandărătelea și să vă doară la banană ». Larveta făcu aici o pauză dramatică, să-și dreagă glasu’ și să mai tragă un flaimuc pe chipul nefericitului Cheflar.

Așa, mânca-mi-ați, continuă satisfăcută băbăreasa văzând că toată lumea o urmărea cu atenție, și-au mai zis Marii Baștani așa: Unu la punguță – să puneți labă de la labă și să faceți sus pe deal la Kogaion un templu mare de marmură, suflat tot cu aur pentru bucuria noastră, a ghiocului și a lui Zamolxis. Și toate semințiile să vină la tine și să afle viitoru’ acolo Larveto, și să nu vină ca ciomârlele cu laba goală, ci să aducă fiecare foflenți de aur după putință și trebuință.

Sala se umplu de o rumoare neplăcută, din diverse zone se puteau auzii comentarii nemulțumite: Baga-mi-aș în ei de chestobergi, iar trebe’ să renunț la cașcaval pentru broscarii ăștia, că nu le mai ajunge pământul, arză-iar să-i arză!, comentau Șpringarii. Îi tai, să moară mă-sa!, urlau Benjaminii și Cocofiții la unison.

Doi la lăbuță, țipă Larveta ca să nu piardă de sub control audiența: Și să mai dai Larveto o burbelie de șapte zile mânca-ne-ai, să se chefuiască toți sulambecii cu mic cu mare și să se bea vin și să se înfunde căcăstoarele de aici și pân’ la marea cea mare. Și să nu fie nici unul chefless printre voi că-l va arde focul cel nimicitor, pe el și pe toată seminția lui, mânca-ne-ai.

Sala izbucnii în urale, tarabostes aruncând cu pileus în sus de bucurie și apoi încăierându-se pe ele. Atârnătorii începură să dănțuiască cu bătrâna Hapciupalitică. Martalogii se dădeau fără succes la vrăjitoarele Vegane care trecuseră la molfăit praz după ce terminaseră o baniță de mărar și una de țelină. Bibaduza agățase în sfârșit un Caștar și acum încerca să-și facă de lucru cu el într-o zonă mai retrasă.

Trei la lăbuța: să adunați oaste mare…, încercă Larveta, dar un nou acces de tuse măgărească o zgudui făcând-o să se încovoaie de durere. Naș’Par’Liu profită rapid de ocazie, și-i dădu un brânci discret băbăresei, care se duse de-a dura pe scările abrupte ale amfiteatrului și se opri leșinată și cu două oase rupte direct sub o căruță. Îl apucă de gât pe Cheflar și-l izbi scurt de trei ori cu capul de talger.

Bă lătăreţilor, ați auzit ce-au zis Marii Baștani, prin gura aurită și de trei ori marghelită a băbăresei noastre. Termenați cu ceoacele și-ncingeți focurile, sacrificați berbecuții și destupați pivnițele. Să ne veselim dară!

Sala vui de bucurie și totă lumea se legă la danț, încropind trei cercuri în jurul celor trei focuri mari ce ardeau cu vâlvătăi. Un scripcar bătrân începu să-i zică cu patos bătând pasul cu frenezie. Bibaduza dispăruse după niște coloane cu clientul ei. Vrăjitoarele Vegane pârleau două conopide pe un băț în timp ce Martalogii se luaseră la bătaie cu Cocofiţii sprijiniți de Benjamini.

Dar Barosane, ce facem cu ţestosul de Fuscu’ mânca-ți-aș?, întrebă timid Cheflaru încercând să acopere vacarmul din sală. Băbăreasa zicea ceva de o oaste mare…

Mă-ta-i tactu’, bă șmocotilule, se înfurie Naș’Par’Liu, arzându-i o scatoalcă peste mufarină, mă faci tu să fiu chefless taman acușa. Da’ tu crezi că mă entersează bă, când Marii Baștani ne-au zis să stăm lucizi că se ocupă ei de tot? Tremete și tu sol la neamu lu Chereștoi și zi-le că celadău’ dă Fuscu e pe drum cu o haită de macaronari și vine să-i pună să halească salam bărbos cu curu’. Și mai zi-le că dacă nu vor să rămână fără pământurile astea mănoase și frumoase – ce nu vor fi niciodată ale lor de fapt, dar asta să nu le zici că te nenorocesc și te azvârl în sulițe – să o lase mai moale cu carnea de cal și să pună osu să sară la smardeală cu broscaru’ cât ne chefuim noi, mânca-mi-ai. Înțelesu-ma-i?