Von Târfenstein – von T – nu a fost dintotdeauna Von Târfenstein. Viața l-a făcut să ajungă ceea ce a ajuns. Viața, împreună cu primul său cal răpciugos primit în dar de la socrul său.

Până să se însoare, von T era sărac lipit. Și cinstit. Nu se știe dacă era sărac pentru că era cinstit, ori era cinstit pentru că era sărac, dar oricum nu mai contează. von T își amintește cu nostalgie un sfârșit de săptămână în care el și mama sa au împărțit timp de două zile un boț de pâine și o uncie de pateu de pasăre.

Ceea ce se știe cu siguranță este că von T a primit cadou în ziua nunții un cal alb, răpciugos. Socrul său intenționa să curme suferința bietului animal, dar acum că von T făcea parte din familie, nu se cădea ca un membru al onorabilei familii Guleștein – fie și prin alianță – să circule pe jos. Ca o paranteză, von T a mai primit cadou și un costum de haine, un ac de siguranță, două brelocuri cu Coca-Cola, o desagă cu șaptezeci și șase de abțibilduri și un pix fără capac, dar după cinci ani, von T a slăbit atât de tare încât i-a înapoiat costumul socrului, aproape nepurtat.

Calul răpciugos nu l-a schimbat pe von T ci percepția celorlalți despre von T s-a schimbat, iar el a trebuit să se fasoneze după această nouă percepție, deci putem spune că de fapt calul răpciugos l-a schimbat de facto pe von T (sic).

Prin însăși esența sa, un cal trebuie călărit, vânatul trebuie mâncat, apa băută, femeia…, în sfârșit, ați prins ideea. Așadar, von T a călărit. Doamne cât a mai călărit! A călărit dimineața când abia se mijea de ziuă, a călărit la prânz când soarele era mai fierbinte (fierbinte rimează cu dinte), a călărit pe înserat cu pletele-n vânt, și mai ales, a călărit noaptea, pe răcoare la lumina stelelor și a lunii, care era rotundă.

A călărit, și așa cum îl povățuise bunicul său – despre tatăl lui von T nu se știu prea multe, doar că ar fi avut barbă și era un laș cu o excepțională lipsă de curaj, demnitate și fără nici un strop de sentiment al onoarei – a folosit întotdeauna abțibildul. Avea o desagă plină.

Istoria spune că în desagă mai erau exact trei abțibilduri când s-a întâmplat tragedia, dar putini cunosc faptul că de fapt desaga era goală de mult în momentul fatidic. Lui von T chiar îi plăcea să călărească și viața i se părea frumoasă. Adevărul este că von T își procura de ceva timp, de la un italian slinos pe nume Luigi, abțibilduri de o calitate îndoielnică, dar cu o puternică aură de autenticitate. Și cum spunea bătrânul Albert E, uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis, într-o bună zi, von T a fost fericitul câștigător al unui loz necâștigător.

Uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.

— Albert E.

Dacă stăm să ne gândim bine, nici căsătoria, nici socrul său, nici măcar calul răpciugos primit în dar nu au schimbat viața lui von T așa cum a făcut-o un biet abțibild găurit.

Tot istoria ne spune laconic despre faptul că viața lui von T după accidentul cu abțibildul găurit nu este cunoscută exact. Unii spun că socrul său l-a împușcat din greșeală în vintre la o partidă de vânătoare de gazele (sic) la care participau împreună iar von T și-a schimbat numele în Brigitte și cântă pe Champs Elysee la cabarete. Alții ne amintesc că von T ar fi fost văzut, după ani buni, într-un lupanar din Bangkok vânzând abțibilduri unor soldați beți, sau că tatăl său s-ar fi întors, ros de remușcări și acum ar călări împreună undeva prin Rio de Janeiro.

Nu contează cu adevărat. Viața lui von T a luat sfârșit odată cu abțibildul găurit. Ceea ce e foarte important de reținut din toată această poveste tristă, așa cum spunea filozoful grec cu nume nostim, Epicur¹ (nici o legătură cu moldovenescul pi cur): cunoașterea greșelilor e începutul salvării!

Mare, foarte mare atenție la abțibilduri deci!