E toamnă, știi? mi-a șoptit la ureche, parfumul ei dulce făcându-mă să tremur ușor. Și toamna semnifică sfârșitul, știi? a continuat uitându-se adânc în ochii mei, de data asta serioasă.

Am simțit cum mă cutremur și o spaimă acută mă învăluie ca o mantie rece. O, Doamne, te rog nu!

Înțelegi? m-a întrebat trăgând ușor din țigară. Există un sfârșit la fel cum există și un început.

Prefer începuturile i-am spus cu un zâmbet crispat, lăsându-mă ușor pe spate și mângâindu-i părul mătăsos.

Cine nu le-ar prefera? Dar toate au un sfârșit, până la urmă, și, se apropie cu buzele fierbinți de gura mea, cred că perspectiva sfârșitului e ceea ce ne face să ardem, un sărut lung, arzător urmat de o mușcătură rapidă de buze, să prețuim fiecare clipă, continuă ea ridicându-se brusc să-și scuture țigara în scrumieră.

Viziunea trupului ei gol, alb, superb, în semi-întunericul camerei și conștiința dureroasă a ceea ce o să urmeze îmi taie respirația.

Există și amânarea, știi? încerc eu un zâmbet glumeț. Nu fi copil! îmi aruncă ea o privire dură, uitându-se spre mine să vadă dacă am vorbit serios. Amânarea este de o mie de ori mai groaznică decât sfârșitul, știi foarte bine asta, mi-ai spus-o de atâtea ori.

Liniște. Tăcem amândoi fumând concentrați, parcă speriați de ce am putea spune.

Nu mă întrebi de ce? rupse ea tăcerea stingând țigara cu gesturi perfecte.

Contează? îi arunc eu în timp ce mă ridic și mă lipesc cu fruntea de geamurile fumurii și aburinde ale camerei, privind în gol la noaptea cețoasă de toamnă.

Probabil că ai dreptate șoptește ea. Foșnetul ușor de mătase neagră îmi confirmă cele mai negre temeri. Strâng din dinți să nu urlu și fac eforturi supraomenești să nu mă întorc. A fost o vară frumoasă, iubitule, dar s-a sfârșit, a venit toamna, știam amândoi că așa va fi… Zgomot ușor de tocuri, îmi dau seama că merge pe vârfuri, de parcă sunetul făcut de pantofii ei ar putea spulbera cumva clipa. Ușa se închide cu un clinchet discret. Pași ei se depărtează din ce în ce mai mult, înăbușiți de covorul de pe hol. Încă merge pe vârfuri.

Afară a început să plouă mărunt. Privesc absent prin geam, încercând să urmăresc picăturile cum se zdrobesc de asfalt. E toamnă într-adevăr. E doar începutul ei. Poate unele lucruri se sfârșesc ca să poată da voie altora să înceapă, noi începuturi, noi speranțe.