Cum ne testăm iubirea? Pentru că o facem. Micile jocuri, micile flirturi, micile răzbunări, toate sunt niște teste timide. De ce o facem? O facem pentru că așa sunt oamenii. În viață au nevoie de confirmări (futile) din când în când.

Singura și adevărata încercare este despărțirea. Nu despărțirea din cauză de prea mult rău ci cea impusă, din diverse motive, când iubirea arde, dar suntem nevoiți să alegem drumuri diferite pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Despărțirea e singura ce ne testează cu adevărat iubirea. În pofida jurămintelor depuse cu sinceritate înainte de despărțire, nimeni și nimic nu poate garanta finalul. Obstacole, mici și mari, sau din potrivă, lucruri ce încurajează eternitatea iubirii chiar și despărțiți fiind, gânduri, gelozie, fantezii obscure despre ce face el/ea, insomnii, toate acestea sunt atât de imprevizibile și de haotice încât este imposibil de scontat ce se va întâmpla.

Orice relație are un fel de aură, fragilă, bazată pe dragoste, sinceritate și respect, iar o relație frumoasă implică fidelitate – fizică și mentală. În cazul despărțirilor, lucrurile par să se complice. Infidelitatea, chiar și nemărturisită sau nedescoperită condamnă relația la eșec. Ne putem minți că ne schimbăm, că a fost o greșeală, o scăpare, o curiozitate de moment, că nu a aflat și totul este în regulă, însă aura atât de fragilă și frumoasă de dinainte a fost distrusă iremediabil chiar dacă la prima vedere nu pare, iar lucrurile pot continua să fie bine pentru o perioadă.

Prin despărțire ne găsim adevărata cale în ceea ce privește relația în care ne aflăm. Testul despărțirii ne pune față în față cu alegeri de tot felul și mai ales cu noi înșine. Despărțirea ne oferă acea distanțare, detașare, uneori necesară, ce ne permite să ne analizăm cu adevărat sentimentele pentru celălalt și să alegem.

Despărțirea este, din păcate, pentru majoritatea, ceea ce se înțelege în general printr-o despărțire: suferință, capăt de drum, calea cea ușoară, un fel de renunțare, deloc condamnabilă fiind atât de specifică naturii umane.

Despărțirea este, pentru cel ce iubește sincer, tristețe, deziluzie, neputință, spaimă, singurătate, deznădejde, nori negri și toamnă friguroasă. Este atât de crunt să te desparți forțat de persoana iubită, încât uneori toate-și pierd sensul și devin insipide.

Ce ne rămâne atunci? Cum trecem peste? Speranța că ce am avut până atunci nu a fost doar un fals și mai ales încrederea în noi și în celălalt. Nimic nu distruge mai profund o relație decât lipsa de încredere, iar pe de altă parte, încrederea înșelată este finalul oricărei relații. Un joc subtil, pe vârfuri, pe un fir întins de ață, cu încrederea, dar cel ce-l joacă și câștigă este pe deplin recompensat.

Pentru un grup de oameni privilegiați, despărțirea este de fapt regăsire, contopirea și confirmarea pătrunzătoare a iubirii reînnoite, mai puternice, mai profunde și cumva mai liniștită după regăsire. Este maturitatea relației, este trecerea de adolescență, pasul spre partea luminoasă și clară a relației. Este încrederea confirmată și reînnoită în el/ea și în tine deopotrivă.

Cu toate astea, nimeni nu știe ce va fi, poate doar timpul.