Există un codru, undeva, departe
Unde noaptea vine, înainte de toate
Sufletele goale, cu pașii târâș
Se încolonează cu ochii fără iriși.

Noapte de noapte, pădurea-și cheamă, psihotic
Cina demonică, câte-un suflet afotic¹
Eternă, neagră, omniprezentă și rece
Destine, speranțe, le înghite hulpavă în pântece.

De spaimă, gânduri și prea crunte vise,
De teama de uitare și lacrimi nescrise,
Spre locul macabru, aducător de neant
Mintea-mi îmi este al nopții actant².

De pașii te duc, străine, vreodată, spre locul sinistru,
Te întoarce degrabă, ignoră maleficul sunet de sistru³
Alege-ți străine altă drum, o altă cărare
Mai lungă, mai grea, dificilă, oricare!

Și lasă pădurea în pace, să-și caute singură
Hrana eternă, atrasă în negură…

Aokigahara

(青木ヶ原), cunoscută ca și Marea de Arbori (樹海 Jukai), este o pădure de pe coasta nord-vestică a muntelui Fuji. Pădurea are o reputație istorică ca și casa spiritelor morților, yūrei în mitologia Japoneză.