Știu, cu genul ăsta de titlu de articol îmi cam dau foc singur la căciulă. Dar e adevărat. Nu, nu am fost în Thailanda (încă) și nici beat rangă încât să mă îmbrac cu tanga ăia roșii ai iubitei în miez de noapte și să mă fâțâi la oglindă frecându-mi cu sălbăticie sânii păroși și țipând în gura mare drăgăstos: Cine e cea mai sexy din bloc? Cine? Cineeeee!?
Încă.
Absolut fiecare copil își începe viața cu același sex în uter. Pardon! Să reformulăm. Absolut fiecare copil își începe viața având același sex. În uter. La dracu! În fine. Înțelegeți voi. Sper.
Nu e nici o diferență între copiii de sex masculin și cei de sex feminin, inițial suntem toți de sex feminin. Am făcut-o, ai făcut-o, Sylvester Stallone a făcut-o – Chuck Norris nu a făcut-o! Respect! – am făcut-o cu toții. Am început cu toții în lume ca o fetiță și abia la opt săptămâni de sarcină lucrurile au început să se schimbe.
Hormonul care conduce dezvoltarea unui copil în pântece până la opt săptămâni este estrogenul1. Estrogenul este hormonul cheie feminin și este un hormon de creștere. În creierul unui copil, estrogenul ajută la dezvoltarea unui număr uriaș de conexiuni între cele două emisfere precum și la dezvoltarea unor canale către zonele de comunicare și emoționale ale creierului. În creierul unei femei acest proces continuă dea-lungul întregii perioade de sarcină și continuă să-i determine dezvoltarea dea-lungul întregii vieți.
Acest lucru nu este valabil pentru copiii de sex masculin. La opt săptămâni de sarcină, o schimbare uriașă se întâmplă (de obicei atunci când câștigă Steaua pe Ghencea, de unde și numărul mai mare de fetițe din țară). Producția de estrogen este redusă dramatic și o inundație masivă de testosteron2 are loc în creier producând schimbări uriașe (se urlă Goool! în tribune, desigur). O mulțime de conexiuni între cele două emisfere sunt tăiate și în loc de a direcționa resursele spre zonele de comunicare, acestea sunt îndreptate către zonele legate de agresiune și a celor legate de sex ale creierului. Acestea sunt zonele care conduc competitivitatea și acțiunea.
Diferența dintre cele două căi nu este mică. Este imensă! Ea modelează modul în care femeile și bărbații se angajează în lumea lor, chiar de la naștere.
Deci, dacă ați plâns – ca și mine – la filmul Titanic când Jack se dă la fund (hm?) în apa înghețată, ori privind la Oprah cum dă ea case la toată lumea, sau ați scos un Oooooo!
mai dulce ca o savarină când ați primit pozele alea cu pisici drăgălașe pe email, nu vă panicați. Sunt doar niște reziduri de estrogen.
După cum se știe din bătrâni, estrogenul – ca și calgonul – se curăță foarte rapid la o ieșire cu băieții în oraș urmată de o beție porcească cu dans din burta păroasă și plină de bere, pe bar, descheiat la cămașă până la buric.
Ipse dixit!
-
Estrogenii (greaca veche: οἶστρος lat. oestrus ghimpe, pasiune) sunt hormoni sexuali sau foliculari produși de regulă de organele sexuale, ovar, glandele sexuale feminine. ↩︎
-
Testosteronul este principalul hormon masculin. Acesta permite apariția caracterelor masculine la oameni, fiind produs de testiculele bărbaților. ↩︎