Cum karma, fatalitatea sau destinul au făcut ca zilele astea să fiu privat de limuzina cu șofer inclus, am redescoperit cu o relativă plăcere fumul dens de țigară și atmosfera primitoare din barul de la colț (toți ar trebui să avem un bar la colț, cine nu are, să-și cumpere)

Așadar, seară de seară, după serviciu, am eșuat ineluctabil pe scaunul din colț (alt colț, din barul de la colț) cu bătrânul Jack în pahar și conversația exhaustivă a barmanului să-mi țină companie.

Barmanii sunt ca și taximetriștii. Au o teorie despre orice subiect dorești. Singura diferență este că nu vorbesc neîntrebați. Ceea ce este de-a dreptul re-laxativ (re-laxativ este un termen inventat de mine într-o joi seara când am exagerat cu ceaiul de mentă, o combinație între laxativ și efectul său, ei bine, relaxant)

În prima seară am vorbit despre vreme. Frigul și zăpada sunt bune pentru business, clienții se înghesuie la căldură și sorb lichide calde de parcă ar sorbi din Milcov la Marea Unire. În altă seară am făcut politică. Unanimitate totală. Toți politicienii sunt niște porci, indiferent de culoarea politică. Și ne-am dori să fim în locul lor. Altă dată am vorbit despre muncă și de cât de bine ar fi să nu faci nimic și să ai bani cu carul. Amin!

Aseară am atins un subiect delicat: dragostea¹.

Desigur definiția II, Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii iese din calcul, deși…, în fine, să zicem că iese din calcul.

Subiectul ăsta a scos scântei. Dacă la începutul conversației eram implicați doar eu și barmanul filozof, după cincisprezece minute de contre, în care eu încercam să-l conving încăpățânat că iubire este doar un simplu cuvânt și noi, oamenii, îi dăm sensul pe care îl dorim, iar el mă ducea spre niște dimensiuni spirituale ce transcend timpul și spațiul, ei bine, după zece minute, în colțul sus-menționatului bar din colț, șase persoane discutau aprig țipând una la alta, încercând să acopere zgomotul din bar, fiecare spunându-și teoria despre dragoste și încheindu-și scurta pledoarie, fie cu un nou pahar din bătrânul Jack, fie cu un apoteotic sughiț urmat de inevitabilul pardon!

Văzând că șansa unui consens se diminuează la fel de repede ca și luciditatea interlocutorilor, barmanul a ridicat ușor tonul – numai barmanii care servesc Jack fără să miște o sprânceană posedă această abilitate – și privindu-mă în ochi m-a întrebat: Ținând cont de tot ceea ce s-a întâmplat, ținând cont de toate prin câte ai trecut, de ceea ce simți și mai ales știind ceea ce știi acum, dacă ai avea șansa să o iei din nou de la capăt, ai face-o? Momentul a fost atât de bine ales – barman cu experiență – încât toată lumea a tăcut brusc întorcându-și privirile relativ lucide spre mine, în așteptare.

Datorită experienței în clienți pasionați de Jack, sunt convins că știa răspunsul meu înainte să îl dau. Da!, i-am răspuns sigur pe mine, trezit parcă dintr-odată de un duș rece. Da!

Barmanul mi-a zâmbit ușor, oferindu-mi încă un rând de Jack: Ei bine prietene, asta este dragostea adevărată!