11 Ianuarie
Duminică dimineața. Afară ninge mărunt. Nu vreau să cobor din pat. Privesc absentă tavanul. El doarme lângă mine respirând liniștit. Îl privesc mirată. Cine e străinul de lângă mine? Cum a ajuns în patul meu? Au trecut opt ani. Unde am greșit? Eram fericită. Așa credeam. Ne iubeam. Acum îl privesc mirată, încercând să simt. Ceva. Orice. Cine ești tu?
21 Februarie
Este nunta cumnatului meu. Veselie. Lumea dansează, râde, cântă. Copiii aleargă neobosiți în jurul meselor. Primesc complimente. Sunt frumoasă. Și rochia neagră îmi vine superb. Zâmbesc. Întorc complimentele. Dansez. Cu el. Cu alții. Zâmbesc în continuu. Îl privesc. E fericit. Cu prietenii lui, cu familia lui. Cu mine lângă el. Cu mine mai ales. E vremea pozelor. Zâmbiți vă rog!
O voce din interiorul meu urlă! Și urlă! Mută și neputincioasă. Zâmbesc la rându-mi.
4 Martie
Aseară a fost cel mai rău. Am țipat la el. Motivul? O banalitate. L-am acuzat. De orice. De nimic. Ce să-i spun? A cui este vina? Are rost să căutăm vinovați? Nu mai simt? Nu mai simțim? Îmi vine să-l bat cu pumnii de furie: Ce faci? De ce nu faci nimic? Ești orb? Ne pierdem! Mă pierzi! Fă ceva! Orice!
Am făcut dragoste. De împăcare. Așa crede el că ne apropiem. Am avut orgasm. Pentru mine. Pentru el. Dacă mi-a plăcut nu mai sunt supărată, nu-i așa? M-am refugiat în baie și am plâns pe tăcute. Nu știu exact de ce. Doar am plâns, sprijinită cu spatele de ușă.
7 Aprilie
Are pe cineva. O simt. Nu știu cât de departe au ajuns, dar se întâmplă. O femeie simte asta. Îi percep privirea vinovată atunci când crede că nu-l observ. E ciudat. Nu simt nimic. Ar trebui sa fiu furioasă. Sau ușurată. Nu simt nimic! Îl studiez ca pe o insectă sub lupă. Fiecare gest, vorbă, fiecare mișcare. Ești o ciudățenie, știi?
Cum ajungi să ai pe cineva? Care este momentul exact când persoana cu care ești este înlocuită de altcineva? Cum decizi: gata, de acum încolo am pe altcineva? E un cuvânt spus? O vorbă aruncată la furie? Ceva ce a făcut? Sau nu a făcut? Sunt curioasă. Aș vrea să-l întreb când exact am fost înlocuită cu altcineva? La ce ora? Era în weekend? Sau era într-o miercuri? Ora, minutul și secunda, te rog!
5 Mai
Plouă. Mai nou, urăsc weekend-urile în care plouă. Mă simt singură. Și sufocată. Luăm micul dejun. Îl privesc detașată. S-a mai liniștit. Îmi e drag așa. Cealaltă îi oferă echilibrul de care ducea lipsă. Bucata de bărbăție distrusă de răceala mea din ultima vreme. Vorbim banalități. Facem planuri pentru sâmbăta asta. La club cu prietenii. Sau poate o petrecere. Încă mai facem dragoste. Rar. Am orgasme. Câteodată pentru el. De cele mai multe ori pentru mine.
1 Iunie
Am realizat că suntem prieteni. Buni prieteni. Putem vorbi despre orice. Greșit, aproape despre orice. Ne leagă opt ani. Multe amintiri. Prieteni. Familiile noastre. Umbra a ceea ce a fost și proiecția a ceea ce trebuia să fie. El are pe altcineva, eu am cărțile mele, muzica, ploaia și hohotele mute din baie. Cu ce e singurătatea mai bună decât prietenia? Cu ce e mai bună nesiguranța decât stabilitatea, prietenii și familia?