Nu mint niciodată, am spus nonșalant. Cel puțin nu pe cei pe care nu-i iubesc.

— Vampirul Lestat

Cum se face că unele din cele mai bune momente din viață sunt cele pe care nu le poți împărtășii cu nimeni? Ai avut vreodată un secret, unul atât de bine ascuns încât să nu-l poți spune nimănui?

Unele secrete aș vrea să le țin doar pentru mine. Altele, nu îndrăznesc să le împărtășesc. Pentru altele aș vrea să am puterea să le ascund de mine însumi. Cancer al sufletului, îl aud în nopțile ploioase cum roade, puțin câte puțin, impasibil, tot ce e mai bun în mine, lăsând în urmă numai distrugere. Este durerea surdă din spatele ochilor în diminețile nopților nedormite, umbra fugară din oglindă ce dispare când o privesc mai atent, este privirea aruncată pe geam în uitare, un cântec la radio ce mă sfâșie pe dinăuntru, greutatea apăsătoare ce mă face să merg aplecat în zilele triste.

Cât de ciudat ar fi să abordez o persoană complet străină, întâlnită accidental și să-i spun totul, să mă descarc, disperat, ca un naufragiat ce se repede nesătul să bea, cu buzele uscate și crăpate, tânjind după picătura de apă izbăvitoare?

Cine sunt de fapt? Sunt ceea ce se vede? Sunt ceea ce ascund? Secrete și minciuni. Le am. Le spun. Pentru a mă proteja. Pentru a proteja. Cutii ascunse în dulapuri. Și în cutii, alte cutii mai mici. Pline cu secrete ce mă fac sa fiu singur, să-i mint mai des pe cei pe care îi iubesc decât pe cei de care nu-mi pasă. În nopțile fără somn îmi imaginez că le aud, foindu-se, mișcându-se imperceptibil, puțin câte puțin, testând, studiind, căutând continuu o cale de a evada. Ca apa dintr-un baraj, apasă și apasă și tot apasă. Ca și apa, secretele vor un singur lucru: să iasă! Sunt ca niște promisiuni, dar pot fi și o teribilă închisoare.

În unele nopți mă imaginez cum mă ridic și deschid frenetic fiecare cutie, eliberându-le, neștiutoare, către propria neființă, pentru că, nu-i așa, odată expuse, secretele își pierd toată puterea. Oare îmi este teamă? Teamă că dacă îți voi spune toate secretele îmi vei descoperi slăbiciunile și așa mă vei putea controla? Teamă că fără secrete voi rămâne gol, fără oase, o simplă anemonă purtată de ape?

Câteodată aș vrea să cobor în fața casei și să le scot la vânzare. Să le înșir – pe categorii, pe mărimi – pe o față de masă veche în carouri, destrămată pe alocuri de prea multă folosință, cu o mică etichetă atârnată într-o parte. Să le ofer la preț redus, să ofer rabat, două la preț de unul, rabat pentru clienții fideli, rabat pentru că este luna mai și au înflorit trandafirii, rabat pentru că soarele strălucește. Să le vând pe toate într-o dimineață de primăvară și să devin ceea ce sunt.

Imaginile astea mă fac să zâmbesc. Știu bine că nu o voi face. Secretele îmi sunt o armă. Și un prieten. Anumite lucruri nu pot fi descrise. Anumite momente nu pot fi împărtășite cu nimeni. Anumite sentimente nu pot fi explicate. Și da, ei bine, unele secrete pur și simplu nu pot fi dezvăluite. Deși apasă.