Pentru cei ce-așteaptă, urlând muți din spatele privirii
Neobservați de nimeni, doar e-împotriva firi
Să nu-ți trăiești, cuminte, banala viață și destinul,
Să fii un optimist perpetuu, aprobator, zâmbind ca imbecilul

Pentru cei ce-așteaptă, într-o nedreaptă nebunie
Scrutând tăcuți din spate, o nesfârșită agonie
Sperând, mereu, zadarnic, amară ironie
Să vină și-a lor vreme, să-și taie cruda funie

Pentru cei ce-așteaptă, privind plângând pereții
Lipsiți de-orișice nuanță, goliți de sensul vieții
Visând uitați sub pături, ghemuiți adânc în sine
Terifiați de clipa neschimbată, cea crud numită mâine

Pentru cei ce-așteaptă, în ciuda semnelor absente,
La temelia șubredă a snopului fragil de sentimente
Timpul să roadă implacabil, cu lama-i zimțuită
În urmă, doar o piatră, acoperită de-o pânză zdrențuită

Pentru cei ce-așteaptă, cu dinții încleștați a furie
Ne-vrând nicicând s-abandoneze lupta, încă visând la bucurie
Nu renunța Sisife la a-ți împinge cruda piatră,
Vremea ta vine, fii sigur, mai curând decât te-așteaptă.