Featured image of post Sărută-mă, prostule!

Sărută-mă, prostule!

Sărută-mă, mi-a șoptit fervent,
Înșurubând de zor la borcanul cu ghivent.
Sărută-mă, ce stai așa, apatic?
Haide, sărută-mă, nu-mi mai fi antipatic.

Sărută-mă, n-auzi ce-ți spun aici,
Nu-mi mai sta încordat ca un arici.
Fă bine și te deranjează, prințe,
Haide, astâmpără-mi niște dorințe.

Nu înțeleg de ce nu faci nimic, îți zic,
Stai, nu acum, că-mi fierbe apa în ibric.
Așa grăbit ca tine, soro, zău n-am poftit,
Mai am puțin și chiar te cred țicnit.

Haide, sărută-mă, iubitule, cu foc
Ușor, ușor că mă sufoc.
Și acum, mă rog, de ce-mi stai bosumflat
Am de pus rufe la spălat.

Of, prostule, sărută-mă, nu înțelegi?
Sărută-mă sau plec, să știi că tu alegi.
Unde te duci acum? Poftim la el purtare,
Sărută-mă, nu-mi trânti ușa la plecare!

dex-addicted.eu
Actualizat la 22 aprilie 2024 20:50 CEST